Mi-a spus o prietena acum ceva timp că sunt irealist, eu am preferat să cred că sunt doar visător. Dacă stăm să analizăm mai bine lucrurile toţi suntem irealişti într-o anumită măsură pentru că fiecare dintre noi percepe altfel realitatea, înţelege altfel lucrurile care se întâmplă în jurul lui şi nici unul nu are dreptate deoarece fiecare percepe realitatea într-un mod subiectiv. Mi se pare o prostie să-l numeşti irealist pe cel de lângă tine doar pentru că el nu vede lucrurile aşa cum le vezi tu. Cu toate că părerile voastre sunt contradictorii, poate că şi el are dreptate. Imaginează-ţi o lume în care toţi ar gândi ca tine ... cui i-ai cere sfaturi? cum ţi-ai alege prietenii? Aşa fiecare gândeşte cum vrea,trăieşte cum vrea(sau cum poate) în propria lui "realitate", cu problemele, dorinţele şi visele lui. Nu crezi? Gândeşte-te la religie. Poţi să crezi sau să nu crezi că există ceva mai mare care ne-a creat şi care stă acolo sus şi vede tot ce facem. Au fost şi sunt multe religii şi fiecare L-a descris altfel şi a venit cu un alt punct de vedere. Care dintre toate aceste religii e cea reală? Nu avem de unde să ştim, dar fiecare alege să creadă sau nu în ceva în funcţie de nevoi şi de dorinţe sau pur şi simplu pentru că aşa l-au dresat părinţii şi societatea. Realitatea e aceeaşi oriunde şi pentru oricine dar nimeni nu o cunoaşte şi de asta fiecare îşi construieşte un fel de realitate proprie.
Acum că am lămurit cum (cred) că stă treaba cu realitatea, ajungem la vise şi la rolul lor. Aici ţin să subliniez vorbele lu' nea' Freud:
Omului îi trebuie un vis ca să suporte realitatea.
Eu cred că omul are nevoie în permanenţă de vise. Realitatea(aia autentică) e dură cu toţi, nu contează că eşti frate de cruce cu Becali sau cerşeşti la colţ de stradă, tot ai probleme, tot îţi faci griji şi te loveşti de tot felul de situaţii şi de oameni în fiecare zi. Eu am norocul să fiu genul de persoană care în general ştie când trebuie să vadă lucrurile aşa cum sunt şi de obicei profită de fiecare moment în care îşi permite să viseze. Mă gândesc că ar fi foarte greu să te confrunţi în fiecare zi cu partea întunecată a lucrurilor, să vezi în fiecare moment partea goală a paharului şi să te gândeşti mereu la consecinţele greşelilor făcute, la eşecuri. De câte ori simt că nu mai fac faţă mă închid în casă şi scriu, citesc sau ascult muzică ... pur şi simplu evit orice contact cu lumea de afară. Mă trezesc din somn doar ca să îmi pot continua visele. Şi îmi e bine. Exist doar eu şi gândurile mele, nu e nimeni acolo ca să îmi poată întrerupe ideile sau să mă judece. Pot să-mi pun problema în toate felurile posibile până ajung la o concluzie acceptabilă iar pe urmă, după ce termin cu toate astea îmi e mult mai uşor să iau decizii şi să-mi rezolv problemele.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu