Atât de singur… atât de lipsit de sentimente… totul in jurul meu se năruie… vise, speranțe, dorințe, sentimente… toate parca devin inexistente si din ce in ce tot mai confuz eu..
Oare de ce este atât de complicata viața asta? Sau noi, pur si simplu nu avem nimic mai bun de făcut decât sa o complicam? Ni se urăște cu binele si începem sa căutăm in orice lucru ceva rău prin care parca suntem dornici doar sa cerșim mila altora.
Cum după ceva timp de relație numai ești in stare sa fii conștient daca o mai iubești sau nu??? As da orice sa mai fie totul ca la început, sa ne întoarcem in trecut. Fara tine, am momente in care numai pot trai, dar sunt momente in care parca nimeni si nimic numai ma interesează, in care îmi doresc sa fiu doar eu într-o lume goala.
De ce tot timpul trebuie sa îmi fie teama sa vorbesc cu tine si sa îți spun ce simt? De ce??? De ce daca te rog sa citești ceea ce scriu îmi spui ca sunt niște prostii iar daca încerc sa îți zic lucrurile astea fata in fata nu ma lași sa termin decât in lacrimi? Îmi cunoști punctele slabe, știi ca atunci când ceva ma doare si nu sunt sigur de ceea ce spun izbucnesc in plâns, dar de ce niciodată nu faci efortul de a ma înțelege si pe mine si sa nu te mai gândești decât la propria persoana?
Pana acum ai fost acea persoana dura, care niciodată nu arata când îl doare ceva si care trecea foarte ușor peste orice supărare. M-ai făcut sa devin oarecum dependent de tine, sa îmi fie teama sa iau o decizie in lipsa ta doar pentru a nu ne certa, sa ma consider incapabil sa te părăsesc… dar stau si ma întreb, de ce acum când in sfârșit eram sigur pe ceea ce-mi doream: SA NE DESPĂRȚIM, SA SCAP DE STRESUL ASTA, vi si faci oarecum pe victima? De ce de fiecare data când ma simt bine ca nu am vorbit cu tine si ca nu m-am gândit la tine, ca am reușit sa nu îmi fie greu sa nu te aud si sunt cat de cat sigur ca am reușit sa ma debarasez de dependenta de tine, intervii tu si ma derutezi?? De ce pana acum nu te interesa atât de mult daca ne despărțeam si eu eram cel care te stresam si te tot căutam iar acum când pe mine as vrea sa numai ma intereseze vi si ma cauți si nici măcar nu stiu daca o faci ca așa simți sau doar pentru a întoarce roata…
Iau țigară, trag un fum, unul plin de durere si in același timp relaxare… as vrea in acest moment sa ma evapor exact precum fumul, sa fiu peste tot, sa nu fiu văzut dar prezenta sa mi se simtă in toată încăperea. Nu vrei sa fiu eu țigara pe care o fumezi in fiecare dimineață? Cat de minunat ar fii daca ai fi dependent de mine si tot timpul ai face orice sa ma ai așa cum faci pentru niște amarate de țigări. Pentru ele muncești, te lupți… dar pentru relația noastră când? Cat trebuie sa mai aștept si sa mai sufăr sa îți dai seama ca am ajuns la capătul puterilor si ca nu mai pot lupta de unul singur? Duc prea multe pe umeri de unul singur, când s-ar presupune ca in aceasta relație suntem doi. Dar pe tine te interesează doar atunci când ne înțelegem bine, insa cum ne certam din motive copilărești așa cum am făcut de fiecare data începi si îmi reproșezi toate lucrurile pe care le tii in tine. Știi, omul la nervi spune multe dar spune si adevărul, iar daca tu când ești foarte nervos nu spui decât ca numai ma vrei, ca te-ai saturat de relația asta atât de grea… de ce atunci când te calmezi îți ceri scuze si continuam? De ce nu ai tupeul odată pentru totdeauna sa ma lași in pace definitiv?? Vreau asta.. înțelege odată… cred ca tu ai trăit cu impresia ca niciodată eu nu o sa fiu capabil sa îți spun ca vreau sa ne despărțim, iar acum când ești in fata faptului împlinit nu știi cum sa reacționezi si faci pe victima oarecum. Insa sunt conștient ca daca si de aceasta data cedez si ne împăcăm, la prima cearta iar o sa aud doar reproșuri, jigniri de la tine si iar o sa vreau despărțire si iar o sa ma conving si tot așa… nu vreau sa trăiesc o viață lângă tine in stresul asta. Am doar 22 ani, vreau sa îmi trăiesc viața, sa ies oriunde vreau si oricând vreau nu sa stau cu teama ca daca ma duc undeva cu o anume persoana o sa ma cert cu tine si probabil o sa îmi ceri sa ne despărțim ca mai apoi, după ce ma faci sa sufăr cu vârf si îndesat sa îmi ceri sa continuam fara a-mi da vreo explicație…
Nu stiu ce vreau de la viața mea… sau… de fapt stiu… dar nu ma lași tu sa fac ceea ce îmi doresc. Iar așa cum suntem noi , preferam sa jucam teatru si sa mimam fericirea doar de teama singurătății, ne complacem in anumite situații care nu ne fac deloc bine…
Oare va ieși soarele si pe strada mea? Cu siguranță… insa sunt conștient ca asta depinde doar de mine… vrea… trebuie… sa găsesc puterea sa lupt cu tine sa îmi fac bine doar mie pentru ca binele NOSTRU l-am tot căutat si am luptat pentru el ani d zile… îmi ajunge… daca chiar ma iubești.. e timpul tau… e momentul tau in care poți atinge gloria si arată-mi ca ma iubești… daca chiar ma iubești…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu